Inscrie firma »
02. TITLUL II - Impozitul pe profit



   TITLUL II

  Impozitul pe profit





   CAPITOLUL I

  Dispozitii generale


    Contribuabili




   Art. 13. - Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, urmatoarele persoane, denumite in continuare contribuabili:


   a) persoanele juridice romane;

   b) persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania;

   c) persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitate in Romania intr-o asociere fara personalitate juridica;

   d) persoanele juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana;

   e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice romane, pentru veniturile realizate atat in Romania cat si in strainatate din asocieri fara personalitate juridica; in acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculeaza, se retine si se varsa de catre persoana juridica romana.


 


    Sfera de cuprindere a impozitului


   Art. 14. - Impozitul pe profit se aplica dupa cum urmeaza:


   a) in cazul persoanelor juridice romane, asupra profitului impozabil obtinut din orice sursa, atat din Romania, cat si din strainatate;

   b) in cazul persoanelor juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;

   c) in cazul persoanelor juridice straine si al persoanelor fizice nerezidente care desfasoara activitate in Romania intr-o asociere fara personalitate juridica, asupra partii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecarei persoane;

   d) in cazul persoanelor juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

   e) in cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice romane care realizeaza venituri atat in Romania, cat si in strainatate, din asocieri fara personalitate juridica, asupra partii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.


    Scutiri


 


   Art. 15. - (1) Sunt scutiti de la plata impozitului pe profit urmatorii contribuabili:


   a) trezoreria statului;

   b) institutiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilitatile realizate si utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale, daca legea nu prevede altfel;

   c) persoanele juridice romane care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor, in conformitate cu prevederile cuprinse in titlul IV;

   d) fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat;

   e) cultele religioase, pentru veniturile obtinute din activitati economice care sunt utilizate pentru sustinerea activitatilor cu scop caritabil;

   f) cultele religioase, pentru veniturile obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, potrivit legii, si pentru veniturile obtinute din chirii, cu conditia ca sumele respective sa fie utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrarile de constructie, de reparatie si de consolidare a lacasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru invatamant si pentru actiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despagubiri sub forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

   g) institutiile de invatamant particular acreditate, precum si cele autorizate, pentru veniturile utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, potrivit Legii invatamantului nr. 84/1995 , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru imbunatatirea finantarii invatamantului superior, cu modificarile ulterioare;

   h) asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari, potrivit Legii locuintei nr. 114/1996 , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru veniturile obtinute din activitati economice si care sunt sau urmeaza a fi utilizate pentru imbunatatirea utilitatilor si a eficientei cladirii, pentru intretinerea si repararea proprietatii comune;

   i) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii;

   j) Fondul de compensare a investitorilor, infiintat potrivit legii.


   (2) Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmatoarele tipuri de venituri:


   a) cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor;

   b) contributiile banesti sau in natura ale membrilor si simpatizantilor;

   c) taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;

   d) veniturile obtinute din vize, taxe si penalitati sportive sau din participarea la competitii si demonstratii sportive;

   e) donatiile si banii sau bunurile primite prin sponsorizare;

   f) dividendele, dobanzile si veniturile realizate din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare obtinute din plasarea veniturilor scutite;

   g) veniturile pentru care se datoreaza impozit pe spectacole;

   h) resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;

   i) veniturile realizate din actiuni ocazionale precum: evenimente de strangere de fonduri cu taxa de participare, serbari, tombole, conferinte, utilizate in scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

   j) veniturile exceptionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate in proprietatea organizatiilor nonprofit, altele decat cele care sunt sau au fost folosite intr-o activitate economica;

   k) veniturile obtinute din reclama si publicitate, realizate de organizatiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare si functionare, din domeniul culturii, cercetarii stiintifice, invatamantului, sportului, sanatatii, precum si de camerele de comert si industrie, organizatiile sindicale si organizatiile patronale.


   (3) Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevazuta la alin. (2). Organizatiile prevazute in prezentul alineat datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decat cele prevazute la alin. (2) sau in prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevazute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, dupa caz.


    Anul fiscal


 


   Art. 16. - (1) Anul fiscal este anul calendaristic.


   (2) Cand un contribuabil se infiinteaza sau inceteaza sa mai existe in cursul unui an fiscal, perioada impozabila este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.


    Cotele de impozitare




   Art. 17. - (1) Cota de impozit pe profit care se aplica asupra profitului impozabil este de 25%, cu exceptiile prevazute la alin. (2), la art. 33 si 38.


   (2) In cazul Bancii Nationale a Romaniei, cota de impozit pe profit este de 80%.


    Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte,

discoteci, cazinouri si pariuri sportive





   Art. 18. - Contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive si la care impozitul pe profit datorat pentru activitatile prevazute in acest articol este mai mic decat 5% din veniturile respective sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.


   CAPITOLUL II

  Calculul profitului impozabil


 


    Reguli generale




   Art. 19. - (1) Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.


   (2) Metodele contabile, stabilite prin reglementari legale in vigoare, privind iesirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu exceptia cazului prevazut la alin. (3). Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifica in cursul anului fiscal.


   (3) In cazul contribuabililor care produc bunuri mobile si imobile, valorificate pe baza unui contract cu plata in rate, se poate opta ca veniturile aferente contractului sa fie luate in calcul la determinarea profitului impozabil, pe masura ce ratele devin scadente, conform contractului. Cheltuielile corespunzatoare acestor venituri sunt deductibile la aceleasi termene scadente, proportional cu valoarea ratei inregistrate in valoarea totala a contractului. Optiunea se exercita la momentul livrarii bunurilor si este irevocabila.


   (4) In cazul contribuabililor care desfasoara activitati de servicii internationale, in baza conventiilor la care Romania este parte, veniturile si cheltuielile efectuate in scopul realizarii acestora sunt luate in calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite in conformitate cu reglementarile din aceste conventii.


 


    Venituri neimpozabile




   Art. 20. - Urmatoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:


   a) dividendele primite de la o persoana juridica romana. Sunt, de asemenea, neimpozabile, dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dividendele primite de la o persoana juridica straina, din statele Comunitatii Europene, daca persoana juridica romana detine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridica straina, pe o perioada neintrerupta de cel putin 2 ani, care se incheie la data platii dividendului;

   b) diferentele favorabile de valoare a titlurilor de participare, inregistrate ca urmare a incorporarii rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se detin titluri de participare, precum si diferentele de evaluare a investitiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionarii, a retragerii titlurilor de participare, precum si la data retragerii capitalului social la persoana juridica la care se detin titlurile de participare;

   c) veniturile din anularea obligatiilor unei persoane juridice, daca obligatiile se anuleaza in schimbul titlurilor de participare la respectiva persoana juridica;

   d) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum si veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

   e) veniturile neimpozabile, prevazute expres in acorduri si memorandumuri aprobate prin acte normative.


 


    Cheltuieli


 


   Art. 21. - (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.


   (2) Sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii de venituri si:


   a) cheltuielile cu achizitionarea ambalajelor, pe durata de viata stabilita de catre contribuabil;

   b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protectia muncii si cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

   c) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de munca, boli profesionale sau riscuri profesionale;

   d) cheltuielile de reclama si publicitate efectuate in scopul popularizarii firmei, produselor sau serviciilor, in baza unui contract scris, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri si servicii acordate cu scopul stimularii vanzarilor;

   e) cheltuielile de transport si cazare in tara si in strainatate efectuate de catre salariati si administratori, in cazul in care contribuabilul realizeaza profit in exercitiul curent si/sau din anii precedenti;

   f) contributia la rezerva mutuala de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;

   g) taxele de inscriere, cotizatiile si contributiile obligatorii, reglementate de actele normative in vigoare, precum si contributiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de munca;

   h) cheltuielile pentru formarea si perfectionarea profesionala a personalului angajat;

   i) cheltuielile pentru marketing, studiul pietei, promovarea pe piete existente sau noi, participarea la targuri si expozitii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, in cazul in care contribuabilul realizeaza profit in exercitiul curent si/sau din anii precedenti, precum si in situatia in care acesta se afla inauntrul perioadei de recuperarea pierderii fiscale, conform legii;

   j) cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

   k) cheltuielile pentru perfectionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, intretinerea si perfectionarea sistemelor de management al calitatii, obtinerea atestarii conform cu standardele de calitate;

   l) cheltuielile pentru protejarea mediului si conservarea resurselor;

   m) taxele de inscriere, cotizatiile si contributiile datorate catre camerele de comert si industrie, organizatiile sindicale si organizatiile patronale;

   n) pierderile inregistrate, dupa data de 1 ianuarie 2007, la scoaterea din evidenta a creantelor neincasate, ca urmare a inchiderii procedurii de faliment a debitorilor, pe baza hotararii judecatoresti prin care se atesta aceasta situatie.


   (3) Urmatoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:


   a) cheltuielile de protocol in limita unei cote de 2% aplicata asupra diferentei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile si totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;

   b) suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor pentru deplasari in Romania si in strainatate, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice, in cazul in care contribuabilul realizeaza profit in exercitiul curent si/sau din anii precedenti. Cheltuielile de transport, cazare si indemnizatia acordata salariatilor, in cazul contribuabilului care realizeaza pierdere in exercitiul curent si/sau din anii precedenti, sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru institutiile publice;

   c) cheltuielile sociale, in limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra fondului de salarii realizat. Intra sub incidenta acestei limite cu prioritate ajutoarele pentru nastere, ajutoarele pentru inmormantare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile si protezele, precum si cheltuielile pentru functionarea corespunzatoare a unor activitati sau unitati aflate in administrarea contribuabililor: gradinite, crese, servicii de sanatate acordate in cazul bolilor profesionale si ale accidentelor de munca pana la internarea intr-o unitate sanitara, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, camine de nefamilisti, precum si pentru scolile pe care le au sub patronaj. In cadrul acestei limite pot fi deduse si cheltuielile reprezentand: transportul la si de la locul de munca al salariatilor, cadouri in bani sau in natura oferite copiilor minori ai salariatilor, cadouri in bani sau in natura acordate salariatelor, costul prestatiilor pentru tratament si odihna pentru salariatii proprii si pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv transportul, ajutoare pentru salariatii care au suferit pierderi in gospodarie si contributia la fondurile de interventie ale asociatiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din scoli si centre de plasament;

   d) perisabilitatile, in limitele stabilite de organele de specialitate ale administratiei centrale, impreuna cu institutiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finantelor Publice;

   e) cheltuielile reprezentand tichetele de masa acordate de angajatori, in limita prevederilor legii anuale a bugetului de stat;

   f) cheltuielile cu taxele si cotizatiile catre organizatiile neguvernamentale sau asociatiile profesionale, in limita echivalentului in lei a 2.000 euro anual, altele decat cele prevazute la alin. (2) lit. g) si m);

   g) cheltuielile cu provizioane si rezerve, in limita prevazuta la art. 22;

   h) cheltuielile cu dobanda si diferentele de curs valutar, in limita prevazuta la art. 23;

   i) amortizarea, in limita prevazuta la art. 24;

   j) cheltuielile efectuate in numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupationale, in limita stabilita potrivit legii;

   k) cheltuielile cu primele de asigurare private de sanatate, in limita stabilita potrivit legii;

   l) cheltuielile pentru functionarea, intretinerea si repararea locuintelor de serviciu situate in localitatea unde se afla sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile in limita corespunzatoare suprafetelor construite prevazute de legea locuintei, care se majoreaza din punct de vedere fiscal cu 10%. Diferenta nedeductibila trebuie recuperata de la beneficiari, respectiv chiriasi/locatari;

   m) cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii aferente unui sediu aflat in locuinta proprietate personala a unei persoane fizice, folosita si in scop personal, deductibile in limita corespunzatoare suprafetelor puse la dispozitia societatii in baza contractelor incheiate intre parti, in acest scop;

   n) cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii aferente autoturismelor folosite de angajatii cu functii de conducere si de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecarei persoane fizice cu astfel de atributii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie justificate cu documente legale.


   (4) Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile:


   a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentand diferente din anii precedenti sau din anul curent, precum si impozitele pe profit sau pe venit platite in strainatate. Sunt nedeductibile si cheltuielile cu impozitele neretinute la sursa in numele persoanelor fizice si juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din Romania;    b) amenzile, confiscarile, majorarile de intarziere si penalitatile de intarziere datorate catre autoritatile romane, potrivit prevederilor legale. Amenzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine ori in cadrul contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente in Romania si/sau autoritati straine sunt cheltuieli nedeductibile, cu exceptia majorarilor, al caror regim este reglementat prin conventiile de evitare a dublei impuneri.


    Amenzile, majorarile de intarziere si penalitatile de intarziere, datorate ca urmare a clauzelor prevazute in contractele comerciale, altele decat cele incheiate cu autoritatile, nu intra sub incidenta prevederilor prezentei litere;


   c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsa din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost incheiate contracte de asigurare, precum si taxa pe valoarea adaugata aferenta, daca aceasta este datorata potrivit prevederilor titlului VI;

   d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor acordate salariatilor sub forma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin retinere la
sursa;

   e) cheltuielile facute in favoarea actionarilor sau asociatilor, altele decat cele generate de plati pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la pretul de piata pentru aceste bunuri sau
servicii;

   f) cheltuielile inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii in gestiune, dupa caz, potrivit
normelor;

   g) cheltuielile inregistrate de societatile agricole, constituite in baza legii, pentru dreptul de folosinta al terenului agricol adus de membrii asociati, peste cota de distributie din productia realizata din folosinta acestuia, prevazuta in contractul de societate sau
asociere;

   h) cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se detin participatii, precum si de diferentele nefavorabile de valoare aferente obligatiunilor emise pe termen lung, cu exceptia celor determinate de vanzarea-cesionarea
acestora;

   i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile prevazute la art. 20, cu exceptia celor prevazute la art. 20 lit. d);

   j) cheltuielile cu contributiile platite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

   k) cheltuielile cu primele de asigurare platite de angajator, in numele angajatului, care nu sunt incluse in veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III;

   l) alte cheltuieli salariale si/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu exceptia prevederilor titlului III;

   m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul desfasurarii activitatii proprii si pentru care nu sunt incheiate
contracte;

   n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum si cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu exceptia celor care privesc bunurile reprezentand garantie bancara pentru creditele utilizate in desfasurarea activitatii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate in cadrul unor contracte de inchiriere sau de leasing, potrivit clauzelor
contractuale;

   o) pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor incerte sau in litigiu neincasate, pentru partea neacoperita de provizion, potrivit art. 22 alin. (1) lit. c). In aceasta situatie, contribuabilii, care scot in evidenta clientii neincasati, sunt obligati sa comunice in scris acestora scoaterea din evidenta a creantelor respective, in vederea recalcularii profitului impozabil la persoana debitoare, dupa
caz;

   p) cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat efectuate potrivit legii.


 


    Provizioane si rezerve


 


   Art. 22. - (1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor si provizioanelor, numai in conformitate cu prezentul articol, astfel:


   a) rezerva legala este deductibila in limita unei cote de 5% aplicata asupra profitului contabil, inainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, pana ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris si varsat sau din patrimoniu, dupa caz, potrivit legilor de organizare si functionare. In cazul in care aceasta este utilizata pentru acoperirea pierderilor sau este distribuita sub orice forma, reconstituirea ulterioara a rezervei nu mai este deductibila la calculul profitului impozabil. Prin exceptie, rezerva constituita de persoanele juridice care furnizeaza utilitati societatilor comerciale care se restructureaza, se reorganizeaza sau se privatizeaza poate fi folosita pentru acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de actiuni obtinut in urma procedurii de conversie a creantelor, iar sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului
impozabil;

   b) provizioanele pentru garantii de buna executie acordate
clientilor;

   c) provizioanele constituite in limita unui procent de 20% incepand cu data de 1 ianuarie 2004, 25% incepand cu data de 1 ianuarie 2005, 30% incepand cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creantelor asupra clientilor, inregistrate de catre contribuabili, altele decat cele prevazute la lit. d), f), g) si i), care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:


   1. sunt inregistrate dupa data de 1 ianuarie 2004;


   2. sunt neincasate intr-o perioada ce depaseste 270 de zile de la data scadentei;


   3. nu sunt garantate de alta persoana;


   4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;


   5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului;


   d) provizioanele specifice, potrivit legilor de organizare si functionare, in cazul unei societati comerciale bancare sau al unei alte institutii de credit autorizate, precum si pentru societatile de credit ipotecar si societatile de servicii
financiare;

   e) rezervele constituite de societatile comerciale bancare sau alte institutii de credit autorizate, precum si de societatile de credit ipotecar, potrivit legilor de organizare si
functionare;

   f) provizioanele constituite de fondurile de garantare, potrivit normelor Bancii Nationale a Romaniei;

   g) rezervele legale si provizioanele constituite de Banca Nationala a Romaniei, in conformitate cu legislatia in
vigoare;

   h) rezervele tehnice constituite de societatile de asigurare si reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare si functionare. Pentru contractele de asigurare cedate in reasigurare, rezervele se diminueaza astfel incat nivelul acestora sa acopere partea de risc care ramane in sarcina asiguratorului, dupa deducerea
reasigurarii;

   i) provizioanele de risc pentru operatiunile pe pietele financiare, constituite potrivit reglementarilor Comisiei Nationale a Valorilor
Mobiliare;

   j) provizioanele constituite in limita unei procent de 100% din valoarea creantelor asupra clientilor, inregistrate de catre contribuabili, altele decat cele prevazute la lit. d), f), g) si i), care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:


   1. sunt inregistrate dupa data de 1 ianuarie 2007;


   2. creanta este detinuta la o persoana juridica asupra careia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotararii judecatoresti prin care se atesta aceasta situatie;


   3. nu sunt garantate de alta persoana;


   4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;


   5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.


   (2) Contribuabilii autorizati sa desfasoare activitate in domeniul exploatarii zacamintelor naturale sunt obligati sa inregistreze in evidenta contabila si sa deduca provizoane pentru refacerea terenurilor afectate si pentru redarea acestora in circuitul economic, silvic sau agricol, in limita unei cote de 1% aplicate asupra diferentei dintre veniturile si cheltuielile din exploatare, pe toata durata de functionare a exploatarii zacamintelor
naturale.


   (3) Pentru titularii de acorduri petroliere, care desfasoara operatiuni petroliere in perimetre marine ce includ zone cu adancime de apa mai mare de 100 m, cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalatiilor, a dependintelor si anexelor, precum si pentru reabilitarea mediului este de 10%, aplicata asupra diferentei dintre veniturile si cheltuielile inregistrate, pe toata perioada exploatarii
petroliere.


   (4) Regia Autonoma "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA constituie trimestrial un provizion, potrivit prevederilor legale, pentru diferenta dintre veniturile din exploatare realizate efectiv din activitatea de ruta aeriana si costurile efective ale activitatii de ruta aeriana, care este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare care depasesc tarifele stabilite anual de
EUROCONTROL.


   (5) Reducerea sau anularea oricarui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusa se include in veniturile impozabile, indiferent daca reducerea sau anularea este datorata modificarii destinatiei provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei catre participanti sub orice forma, lichidarii, divizarii, fuziunii contribuabilului sau oricarui alt motiv. Prevederile prezentului alineat nu se aplica daca un alt contribuabil preia un provizion sau o rezerva in legatura cu o divizare sau fuziune, reglementarile acestui articol aplicandu-se in continuare acelui provizion sau
rezerva.\


   (6) Sumele inregistrate in conturi de rezerve legale si rezerve reprezentand facilitati fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. In cazul in care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, asupra acestor sume se recalculeaza impozitul pe profit si se stabilesc dobanzi si penalitati de intarziere, de la data aplicarii facilitatii respective, potrivit legii. Nu se supun impozitarii rezervele de influente de curs valutar aferente aprecierii disponibilitatilor in valuta, constituite potrivit legii, inregistrate de societati comerciale bancare, persoane juridice romane si sucursalele bancilor straine, care isi desfasoara activitatea in Romania.


   (7) In intelesul prezentului articol, prin constituirea unui provizion sau a unei rezerve se intelege si majorarea unui provizion sau a unei rezerve.


 


    Cheltuieli cu dobanzile si diferente de curs valutar




   Art. 23. - (1) Cheltuielile cu dobanzile sunt integral deductibile in cazul in care gradul de indatorare a capitalului este mai mic decat unu. Gradul de indatorare a capitalului se determina ca raport intre capitalul imprumutat cu termen de rambursare peste un an si capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la inceputul anului si sfarsitul perioadei pentru care se determina impozitul pe profit. Prin capitalul imprumutat se intelege totalul creditelor si imprumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale. Incepand cu data de 1 ianuarie 2006, cheltuielile cu dobanzile sunt integral deductibile, in cazul in care gradul de indatorare a capitalului este mai mic decat trei.


   (2) In cazul in care gradul de indatorare a capitalului este peste unu inclusiv, cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar sunt deductibile pana la nivelul sumei veniturilor din dobanzi, plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar ramase nedeductibile se reporteaza in perioada urmatoare, in aceleasi conditii, pana la deductibilitatea integrala a acestora.


   (3) In cazul in care cheltuielile din diferentele de curs valutar ale contribuabilului depasesc veniturile din diferentele de curs valutar, diferenta va fi tratata ca o cheltuiala cu dobanda, potrivit alin. (1) si (2), deductibilitatea acestei diferente fiind supusa limitarilor prevazute in aceste alineate. Cheltuielile din diferentele de curs valutar, care se limiteaza potrivit prezentului alineat, sunt cele aferente imprumuturilor luate in calcul la determinarea gradului de indatorare a capitalului.


   (4) Dobanzile si pierderile din diferente de curs valutar, in legatura cu imprumuturile obtinute direct sau indirect de la banci internationale de dezvoltare si organizatii similare, mentionate in norme, si cele care sunt garantate de stat nu intra sub incidenta prevederilor prezentului articol.


   (5) In cazul imprumuturilor obtinute de la alte entitati, cu exceptia societatilor comerciale bancare romane sau straine, sucursalelor bancilor straine, cooperativelor de credit, a societatilor de leasing pentru operatiuni de leasing, a societatilor de credit ipotecar si a persoanelor juridice care acorda credite potrivit legii, dobanzile deductibile sunt limitate la:


   a) nivelul ratei dobanzilor de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, corespunzatoare ultimei luni din trimestru, pentru imprumuturile in lei, si

   b) nivelul ratei dobanzii anuale de 9%, pentru imprumuturile in valuta. Acest nivel al ratei dobanzii se aplica la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobanzii pentru imprumuturile in valuta se va actualiza prin hotarare a Guvernului.


   (6) Limita prevazuta la alin. (5) se aplica separat pentru fiecare imprumut, inainte de aplicarea prevederilor alin. (1) si (2).


   (7) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplica societatilor comerciale bancare, persoane juridice romane, sucursalelor bancilor straine care isi desfasoara activitatea in Romania, societatilor de leasing pentru operatiunile de leasing, societatilor de credit ipotecar, precum si institutiilor de credit.


   (8) In cazul unei persoane juridice straine care isi desfasoara activitatea printr-un sediu permanent in Romania, prevederile prezentului articol se aplica prin luarea in considerare a capitalului propriu.


 


    Amortizarea fiscala




   Art. 24. - (1) Cheltuielile aferente achizitionarii, producerii, construirii, asamblarii, instalarii sau imbunatatirii mijloacelor fixe amortizabile se recupereaza din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizarii potrivit prevederilor prezentului articol.


   (2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporala care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:


   a) este detinut si utilizat in productia, livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii pentru a fi inchiriat tertilor sau in scopuri administrative;

   b) are o valoare de intrare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a
Guvernului;

   c) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.


    Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in vedere valoarea intregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intra in structura unui activ corporal, a caror durata normala de utilizare difera de cea a activului rezultat, amortizarea se determina pentru fiecare componenta in parte.


   (3) Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:


   a) investitiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de inchiriere, concesiune, locatie de gestiune sau altele
asemenea;

   b) mijloacele fixe puse in functiune partial, pentru care nu s-au intocmit formele de inregistrare ca imobilizare corporala; acestea se cuprind in grupele in care urmeaza a se inregistra, la valoarea rezultata prin insumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea
lor;

   c) investitiile efectuate pentru descoperta in vederea valorificarii de substante minerale utile, precum si pentru lucrarile de deschidere si pregatire a extractiei in subteran si la
suprafata;

   d) investitiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate in scopul imbunatatirii parametrilor tehnici initiali si care conduc la obtinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

   e) investitiile efectuate din surse proprii, concretizate in bunuri noi, de natura celor apartinand domeniului public, precum si in dezvoltari si modernizari ale bunurilor aflate in proprietate
publica;

   f) amenajarile de terenuri.


   (4) Nu reprezinta active amortizabile:


   a) terenurile, inclusiv cele impadurite;

   b) tablourile si operele de arta;

   c) fondul comercial;

   d) lacurile, baltile si iazurile care nu sunt rezultatul unei
investitii;

   e) bunurile din domeniul public finantate din surse
bugetare;

   f) orice mijloc fix care nu isi pierde valoarea in timp datorita folosirii, potrivit
normelor;

   g) casele de odihna proprii, locuintele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croaziera, altele decat cele utilizate in scopul realizarii
veniturilor.


   (5) Prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe se intelege:


   a) costul de achizitie, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu
oneros;

   b) costul de productie, pentru mijloacele fixe construite sau produse de catre
contribuabil;

   c) valoarea de piata, pentru mijloacele fixe dobandite cu titlu gratuit.


   (6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determina conform urmatoarelor reguli:


   a) in cazul constructiilor, se aplica metoda de amortizare
liniara;

   b) in cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al masinilor, uneltelor si instalatiilor, precum si pentru computere si echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniara, degresiva sau
accelerata;

   c) in cazul oricarui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniara sau degresiva.


   (7) In cazul metodei de amortizare liniara, amortizarea se stabileste prin aplicarea cotei de amortizare liniara la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil.


    Cota de amortizare liniara se calculeaza raportand numarul 100 la durata normala de utilizare a mijlocului fix.


   (8) In cazul metodei de amortizare degresiva, amortizarea se calculeaza prin multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu unul dintre coeficientii urmatori:


   a) 1,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este intre 2 si 5
ani;

   b) 2,0, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este intre 5 si 10
ani;

   c) 2,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.


   (9) In cazul metodei de amortizare accelerata, amortizarea se calculeaza dupa cum urmeaza:


   a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depasi 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix;

   b) pentru urmatorii ani de utilizare, amortizarea se calculeaza prin raportarea valorii ramase de amortizare a mijlocului fix la durata normala de utilizare ramasa a
acestuia.


   (10) Cheltuielile aferente achizitionarii de brevete, drepturi de autor, licente, marci de comert sau fabrica si alte valori similare se recupereaza prin intermediul deducerilor de amortizare liniara pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, dupa caz. Cheltuielile aferente achizitionarii sau producerii programelor informatice se recupereaza prin intermediul deducerilor de amortizare liniara pe o perioada de 3 ani. Pentru brevetele de inventie se poate utiliza metoda de amortizare degresiva sau
accelerata.


   (11) Amortizarea fiscala se calculeaza dupa cum urmeaza:


   a) incepand cu luna urmatoare celei in care mijlocul fix amortizabil se pune in
functiune;

   b) pentru cheltuielile cu investitiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normala de utilizare, pe durata normala de utilizare ramasa sau pe perioada contractului de concesionare sau inchiriere, dupa
caz;

   c) pentru cheltuielile cu investitiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, inchiriate sau luate in locatie de gestiune de cel care a efectuat investitia, pe perioada contractului sau pe durata normala de utilizare, dupa
caz;

   d) pentru cheltuielile cu investitiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioada de 10
ani;

   e) amortizarea cladirilor si a constructiilor minelor, salinelor cu extractie in solutie prin sonde, carierelor, exploatarilor la zi, pentru substante minerale solide si cele din industria extractiva de petrol, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor si care nu pot primi alte utilizari dupa epuizarea rezervelor, precum si a investitiilor pentru descoperta se calculeaza pe unitate de produs, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila.


    Amortizarea pe unitatea de produs se recalculeaza:


   1. din 5 in 5 ani la mine, cariere, extractii petroliere, precum si la cheltuielile de investitii pentru descoperta;


   2. din 10 in 10 ani la saline;


   f) mijloacele de transport pot fi amortizate si in functie de numarul de kilometri sau numarul de ore de functionare prevazut in cartile tehnice, pentru cele achizitionate dupa data de 1 ianuarie 2004;

   g) pentru locuintele de serviciu, amortizarea este deductibila fiscal pana la nivelul corespunzator suprafetei construite prevazute de legea
locuintei;

   h) numai pentru autoturismele folosite in conditiile prevazute la art. 21 alin. (3) lit. n).


   (12) Contribuabilii care investesc in mijloace fixe amortizabile sau in brevete de inventie amortizabile, destinate activitatilor pentru care acestia sunt autorizati si care nu aplica regimul de amortizare accelerata, pot deduce cheltuieli de amortizare reprezentand 20% din valoarea de intrare a acestora, la data punerii in functiune a mijlocului fix sau a brevetului de inventie. Valoarea ramasa de recuperat pe durata normala de utilizare se determina dupa scaderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. Pentru achizitiile de animale si plantatii, deducerea de 20% se acorda astfel:


   a) pentru animale, la data achizitiei;

   b) pentru plantatii, la data receptiei finale de infiintare a plantatiei.


    Intra sub incidenta prezentului alineat si mijloacele fixe achizitionate in baza unui contract de leasing financiar cu clauza definitiva de transfer al dreptului de proprietate asupra bunului, la expirarea contractului de leasing financiar. Contribuabilii care beneficiaza de facilitatile prevazute la prezentul alineat au obligatia sa pastreze in patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel putin o perioada egala cu jumatate din durata lor normala de utilizare.


   (13) Pentru investitiile realizate in parcurile industriale pana la data de 31 decembrie 2006 se acorda o deducere suplimentara din profitul impozabil, in cota de 20% din valoarea investitiilor in constructii sau a reabilitarilor de constructii, infrastructura interna si de conexiune la reteaua publica de utilitati, tinand seama de prevederile legale in vigoare privind clasificarea si duratele normate de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile. Contribuabilii care beneficiaza de facilitatile prevazute la alin. (12) nu pot beneficia de facilitatile prevazute in prezentul alineat.


   (14) Cheltuielile aferente localizarii, explorarii, dezvoltarii sau oricarei activitati pregatitoare pentru exploatarea resurselor naturale se recupereaza in rate egale pe o perioada de 5 ani, incepand cu luna in care sunt efectuate cheltuielile. Cheltuielile aferente achizitionarii oricarui drept de exploatare a resurselor naturale se recupereaza pe masura ce resursele naturale sunt exploatate, proportional cu valoarea recuperata raportata la valoarea totala estimata a resurselor.


   (15) Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determina fara a lua in calcul amortizarea contabila si orice reevaluare contabila a acestora. Castigurile sau pierderile rezultate din vanzarea sau din scoaterea din functiune a acestor mijloace fixe se calculeaza pe baza valorii fiscale a acestora, care reprezinta valoarea fiscala de intrare a mijloacelor fixe, diminuata cu amortizarea fiscala. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabila evidentiata in sold la 31 decembrie 2003, amortizarea se calculeaza in baza valorii ramase neamortizate, folosind metodele de amortizare aplicate pana la aceasta data.


   (16) Contribuabilii care investesc in mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de munca si bolilor profesionale, precum si infiintarii si functionarii cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii in functiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.


   (17) In cazul unei imobilizari corporale cu o valoare de intrare mai mica decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizarii sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.


   (18) Cheltuielile aferente achizitionarii sau producerii de containere sau ambalaje, care circula intre contribuabil si clienti, se recupereaza prin deduceri de amortizare, prin metoda liniara, pe durata normala de utilizare stabilita de contribuabilul care isi mentine dreptul de proprietate asupra containerelor sau a ambalajelor.


   (19) Ministerul Finantelor Publice elaboreaza normele privind clasificatia si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.


   (20) Regia Autonoma "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA efectueaza anual actualizarea valorii ramase neamortizate a mijloacelor fixe si imobilizarilor necorporale inscrise in bilantul anului fiscal cu indicele de inflatie al anului precedent, comunicat de Institutul National de Statistica. Valoarea activelor corporale si necorporale, achizitionate in cursul anului fiscal, va fi actualizata in functie de modificarea indicelui de inflatie din perioada cuprinsa intre luna in care acestea au fost achizitionate si sfarsitul anului fiscal. Valoarea activelor si a patrimoniului propriu al Regiei Autonome "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA se majoreaza cu diferentele rezultate din reevaluarea anuala. Amortizarea capitalului Regiei Autonome "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, angajat si imobilizat in active corporale si necorporale, se stabileste prin metoda liniara. Valoarea ramasa neamortizata, aferenta mijloacelor fixe ale Regiei Autonome "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, scoase din functiune inainte de implinirea duratei normale de utilizare, diminuata cu sumele rezultate din valorificare, se inregistreaza in cheltuielile de exploatare si este deductibila din punct de vedere fiscal.


   (21) Pentru titularii de acorduri petroliere si subcontractantii acestora, care desfasoara operatiuni petroliere in perimetre marine ce includ zone cu adancime de apa de peste 100 metri, se calculeaza amortizarea imobilizarilor corporale si necorporale aferente operatiunilor petroliere, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor, pe unitatea de produs, cu un grad de utilizare de 100%, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila, pe durata acordului petrolier. Cheltuielile aferente investitiilor in curs, imobilizarilor corporale si necorporale efectuate pentru operatiunile petroliere vor fi reflectate in contabilitate atat in lei, cat si in euro; aceste cheltuieli, inregistrate in contabilitate in lei, vor fi reevaluate la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar pe baza valorilor inregistrate in contabilitate in euro, la cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi a fiecarui exercitiu financiar.


   (22) Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aplica la calculul profitului impozabil, cu exceptia prevederilor art. 3 alin. 2 lit. a) si ale art. 8 din aceeasi lege.


 


    Contracte de leasing


 


   Art. 25. - (1) In cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, in timp ce in cazul leasingului operational, locatorul are aceasta calitate.


    Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de catre utilizator, in cazul leasingului financiar, si de catre locator, in cazul leasingului operational, cheltuielile fiind deductibile, potrivit art. 24.


   (2) In cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobanda, iar in cazul leasingului operational locatarul deduce chiria (rata de leasing).


 


    Pierderi fiscale




   Art. 26. - (1) Pierderea anuala, stabilita prin declaratia de impozit pe profit, se recupereaza din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.


   (2) Pierderea fiscala inregistrata de contribuabilii care isi inceteaza existenta prin divizare sau fuziune nu se recupereaza de catre contribuabilii nou-infiintati sau de catre cei care preiau patrimoniul societatii absorbite, dupa caz.


   (3) In cazul persoanelor juridice straine, prevederile alin. (1) se aplica luandu-se in considerare numai veniturile si cheltuielile atribuibile sediului permanent in Romania.


   (4) Contribuabilii care au fost obligati la plata unui impozit pe venit si care anterior au realizat pierdere fiscala, intra sub incidenta prevederilor alin. (1) de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Aceasta pierdere se recupereaza pe perioada cuprinsa intre data inregistrarii pierderii fiscale si limita celor 5
ani.


 


    Reorganizari, lichidari si alte
transferuri de active

si titluri de participare




   Art. 27. - (1) In cazul contributiilor cu active la capitalul unei persoane juridice in schimbul unor titluri de participare la aceasta persoana juridica se aplica urmatoarele reguli:


   a) contributiile nu sunt transferuri impozabile in intelesul prevederilor prezentului titlu si al prevederilor titlului III;

   b) valoarea fiscala a activelor primite de persoana juridica este egala cu valoarea fiscala a acelor active la persoana care contribuie cu
activul;

   c) valoarea fiscala a titlurilor de participare primite de persoana care contribuie cu activele este egala cu valoarea fiscala a activelor aduse drept contributie de catre persoana respectiva.


   (2) Distribuirea de active de catre o persoana juridica romana catre participantii sai, fie sub forma de dividend, fie ca urmare a operatiunii de lichidare, se trateaza ca transfer impozabil, exceptandu-se cazurile prevazute la alin. (3).


   (3) Prevederile prezentului articol se aplica urmatoarelor operatiuni de reorganizare, daca acestea nu au ca principal obiectiv evaziunea fiscala sau evitarea platii impozitelor:


   a) fuziunea intre doua sau mai multe persoane juridice romane, in cazul in care participantii la oricare persoana juridica care fuzioneaza primesc titluri de participare la persoana juridica
succesoare;

   b) divizarea unei persoane juridice romane in doua sau mai multe persoane juridice romane, in cazul in care participantii la persoana juridica initiala beneficiaza de o distribuire proportionala a titlurilor de participare la persoanele juridice
succesoare;

   c) achizitionarea de catre o persoana juridica romana a tuturor activelor si pasivelor apartinand uneia sau mai multor activitati economice ale altei persoane juridice romane, numai in schimbul unor titluri de
participare;

   d) achizitionarea de catre o persoana juridica romana a minimum 50% din titlurile de participare la alta persoana juridica romana, in schimbul unor titluri de participare la persoana juridica achizitoare si, daca este cazul, a unei plati in numerar care nu depaseste 10% din valoarea nominala a titlurilor de participare emise in schimb.


   (4) In cazul operatiunilor de reorganizare prevazute la alin. (3) se aplica urmatoarele reguli:


   a) transferul activelor si pasivelor nu se trateaza ca un transfer impozabil in intelesul prezentului
titlu;

   b) schimbul unor titluri de participare detinute la o persoana juridica romana cu titluri de participare la o alta persoana juridica romana nu se trateaza ca transfer impozabil in intelesul prezentului titlu si al titlului III;

   c) distribuirea de titluri de participare in legatura cu divizarea unei persoane juridice romane nu se trateaza ca dividend;

   d) valoarea fiscala a unui activ sau pasiv, asa cum este prevazut la lit. a), este egala, pentru persoana care primeste un astfel de activ, cu valoarea fiscala pe care respectivul activ a avut-o la persoana care l-a
transferat;

   e) amortizarea fiscala pentru orice activ prevazut la lit. a) se determina in continuare in conformitate cu regulile prevazute la art. 24, care s-ar fi aplicat de persoana care a transferat activul, daca transferul nu ar fi avut loc;

   f) transferul unui provizion sau al unei rezerve nu se considera o reducere sau anulare a provizionului sau rezervei, potrivit art. 22 alin. (5), daca un alt contribuabil le preia si le mentine la valoarea avuta inainte de transfer;

   g) valoarea fiscala a titlurilor de participare prevazute la lit. b), care sunt primite de o persoana, trebuie sa fie egala cu valoarea fiscala a titlurilor de participare care sunt transferate de catre aceasta
persoana;

   h) valoarea fiscala a titlurilor de participare prevazute la lit. c), care au fost detinute inainte de a fi distribuite, se aloca intre aceste titluri de participare si titlurile de participare distribuite, proportional cu pretul de piata al titlurilor de participare, imediat dupa distribuire.


   (5) Daca o persoana juridica romana detine peste 25% din titlurile de participare la o alta persoana juridica romana care transfera active si pasive catre prima persoana juridica, printr-o operatiune prevazuta la alin. (3), anularea acestor titluri de participare nu se considera transfer impozabil.


   (6) Dupa data la care Romania adera la Uniunea Europeana, prevederile prezentului articol se aplica persoanelor juridice straine care sunt rezidente in oricare stat membru al Uniunii Europene. In acest caz transferul de active si pasive nu se considera a fi transfer impozabil daca sunt indeplinite oricare din urmatoarele conditii:


   a) activele si pasivele sunt legate efectiv de un sediu permanent in Romania si continua sa fie utilizate pentru a genera profit impozabil in Romania;

   b) activele si pasivele sunt legate efectiv de un sediu permanent al persoanei care transfera activele si pasivele, situat in afara Romaniei.


    Prin derogare de la prevederile alin. (4) lit. f), transferul unui provizion sau al unei rezerve se considera a fi o reducere impozabila a provizionului ori a rezervei respective, daca provizionul sau rezerva provine de la un sediu permanent, situat in afara Romaniei.


   (7) In intelesul prezentului articol, valoarea fiscala a unui activ, a unui pasiv sau a unui titlu de participare este valoarea utilizata pe

Produse recomandate
# 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z